Interviu cu Mădălin Florea, președinte al Asociației Culturale Moldavia
Te-a ajutat voluntariatul să te descoperi?
Se poate spune și așa. De ce? Pentru că mediul școlar, prin cerințele lui zi de zi, nu reușește să ne ducă printr-o gamă mai largă de situații de viață. Sigur, cred cu tărie că orice materie are rolul ei, pentru că te pune în situația efectivă de a gândi și a rezolva probleme, când informația îți este oarecum dată. Ce faci, însă, când ai o problemă și nici informația nu o deții încă? Ei, bine, mai întâi trebuie să dai de ea, iar voluntariatul asta face: prin simplul fapt că primești niște task-uri, de la cele mai simple (lipește un afiș, realizează un eveniment pe Facebook sau cară o masă), până la cele mai complexe (strânge bani pentru o cauză - fundraising, adună parteneri media sau scrie proiecte pentru finanțare).
În ceea ce mă privește, m-am apucat de voluntariat când simțeam că mă plictisesc groaznic, într-o vacanță de vară. Mi-am promis că mă voi implica în orice activitate găsesc. Așa am făcut, m-am înscris direct la vreo trei festivaluri locale. E ciudat cum poate nici nu-ți dai seama că te schimbi, că faci lucruri noi și crești. Tot atunci se întâmplase ceva nou: ieșisem la prima mea întâlnire romantică. Am vrut apoi să-mi organizez propriul eveniment, Explore Your City. Deși aveam o echipă, am făcut totul aproape singur: am strâns sponsorizări de peste 5000 RON, 25.000 vizualizări în mediul online și mulți tineri în sala mare a Casei de Cultură a Studenților din Iași. Mi-am dat seama că-mi place ce fac – să vorbesc cu oameni (deși, de când mă știu, mă înroșesc de emoție când vorbesc în public), să-i invit să se alăture demersului meu, să organizez activități și să le dau tinerilor o alternativă de petrecut timpul liber. Am învățat să fac aceste lucruri, nu m-am născut cu ele. Mai mult, greșelile, în voluntariat, nu vor duce la concediere (cum e mai târziu la job), ci chiar sunt lecții valoroase.
Nu reușisem niciodată, din clasa a V-a, de când eram la Național, să ajung la o olimpiadă națională. Imediat ce am început să lucrez pe mai multe fronturi, în clasa a XI-a (arte marțiale, voluntariat, școală), cât de bine am putut, m-am calificat și la Olimpiada Națională de Lingvistică, de unde nu m-am întors cu mâna goală (deși, ca de obicei, țintisem extrem de sus – voiam să mă calific la internațională, dar n-am reușit, ceea ce m-a întristat pe moment, însă viața are un fel de a-ți arăta, mai târziu, că eforturile merită, așa că am ajuns olimpic internațional la matematică, la facultate).
Cred că m-a ajutat să descopăr un simplu fapt – că pot, dacă îmi propun și depun tot efortul posibil. Voluntariatul nu este teorie, ci este practică. Este vorba despre a învăța, punând osul la treabă. Despre aceasta am făcut un videoclip scurt pe YouTube, cu un lucrător de tineret ieșean – doar caută "Ce este voluntariatul?".
Cum a început și cum a evoluat “dragostea” pentru proiectele Erasmus?
Chiar e o poveste interesantă: ajuns acasă, târziu, după ceva seminare la facultate și voluntariat după aceea, am văzut un anunț pe grupul de Facebook al orei de engleză. Era doamna profesoară, pe care abia o cunoscusem de câteva săptămâni. Fiind la Info, mulți pun această materie undeva la secțiunea diverse. Avea nevoie de ajutor să realizeze un afiș, pentru o activitate în afara orelor. Recompensa? Cel mai bun afiș primea un 10. Sigur, mi-au sclipit ochii și pentru 10, dar și la "afiș" (că doar am avut propriul eveniment, nu?) sau la "în afara orelor" (că doar așa te descoperi, corect?). Zis și făcut, deschid Paint-ul, copy-paste o imagine de pe Google, un font drăgut, trimit email-ul, iar a doua zi dimineață primesc răspuns - "Mădălin, afișul tău este cel mai bun. Îți mulțumesc, te voi lua cu mine în Erasmus în Turcia și Grecia, în semestrul al II-lea". Despre asta-i vorba, să ajuți, iar un sfat important aici ar fi să încercați să lucrați cu profesorii și în afara orelor, că sigur ai ce învăța de la ei și experiența lor de viață.
Ajunși acolo, într-o perioadă pe care o pot numi, cu siguranță, cea mai aglomerată din viața mea, am descoperit oameni senzaționali, locuri de poveste, am trăit clipe de bucurie la serile culturale și la activitățile de învățare non-formală. Să fii singurul care se întoarce acasă cu un steag al Croației, de trei metri, semnat de toți participanții, cu urări de revedere, e un lucru ce-mi va rămâne în suflet pentru totdeauna. Aceste experiențe au evoluat prin și mai multe plecări, reușind să cunosc personal organizatorii de proiecte Erasmus+ din Europa, pe care i-am invitat să mă aibă partener, prin Asociația Moldavia. Astfel, mi-am propus să ofer aceste experiențe, de care eu am beneficiat, și tinerilor din Iași și cred că suntem pe drumul cel bun (că doar am trimis deja și câțiva tineri din Național în Portugalia, acum câteva luni).
Sigur, de la momentul în care am fost anunțat doamna profesoară de engleză că voi merge în Erasmus, până să ajung efectiv acolo, au fost două momente importante, grele, ce trebuiau depășite. Ce faci când părinții nu te lasă să pleci din țară, să zbori cu avionul și să lipsești de la ore? Ce faci când trebuie să-ți plătești tu biletele de avion, ulterior fiind rambursate? Soluția mea a fost o combinație nebună: am bani puși deoparte de la bursă, eu nu scap șansa asta, așa că-mi cumpăr biletele în secret. Puneți accent pe inteligență emoțională (pentru relația cu părinții) și pe educație financiară (cât mai devreme).
Cum se pot înscrie tinerii pentru a călători gratuit?
Răspunsul este cât se poate de simplu, dar, iarăși, TREBUIE SĂ CAUȚI (iar voluntariatul te învață asta). Există grupuri de Facebook nenumărate pentru Erasmus, pagini de Facebook ale asociațiilor care trimit și chiar site-uri dedicate precum cel al agenției naționale Erasmus+ sau salto-youth.net. Mai multe sfaturi practice am și pe blog-ul meu, madalinflorea.ro, unde am un articol despre cum să călătorești fără bani, pe lângă altele.
Trebuie să te informezi și despre diferitele tipuri de proiecte Erasmus+ care există - unul e cel când mergi cu școala, altul când mergi cu facultatea să studiezi, altul când faci un schimb de tineri de câteva săptămâni și altul când lucrezi să faci un ghid metodologic, ca să rezolvi o problemă din comunitate.
Feedback-urile primite de la cei care au fost deja în 2020 trimiși de noi m-au bucurat până la lacrimi, iar pentru acest simplu fapt, voi continua să lucrez mult ca Moldavia să aibă cât mai multe astfel de oportunități.
P.S.: Noi postăm selecțiile pe pagina de Facebook, de obicei – sper că ai un CV pregătit (nu trebuie neapărat să fie kilometric, pentru că ideea Erasmus+ este să-ți dea experiențe noi, nu să selectăm doar pe cei care au deja ceva experiențe) și că te pricepi la a scrie bine un email sau o scrisoare de intenție.
Ce te-a motivat să devii președintele Asociației Culturale Moldavia?
Mai mult a fost o ambiție, pornită odată ce am ajuns la facultate, unde mi-am dorit să fiu președinte de ligă studențească. Mi se părea ceva extraordinar să fii lider printre studenți. În același timp, încă eram coordonator de evenimente la Moldavia. M-am prezentat la interviu în semestrul I, anul I, să devin voluntar în asociația studenților de la Facultatea de Informatică. Mi-am făcut CV și toate cele necesare aplicației. Eu, unul, sunt mai încrezător în forțele proprii, de fel. Aceasta pentru că am și câteva reușite care chiar îmi dau încredere.
Prima întrebare de la interviu: “De ce vrei să fii voluntar la noi?”
Mădălin: “Vreau să fiu președintele asociației.”
Cred că restul discuției de minimum 40 de minute nu a mai contat așa mult. Am fost respins de toți cei trei tineri din comisie, coordonatori în respectiva asociație, pe motiv că acela a fost un răspuns arogant. La câteva luni după aceea, au fost alegeri în Asociația Moldavia, unde am candidat și am ajuns președinte pentru trei ani (mai am doi ani, dar cred că-mi voi prelungi mandatul). Amuzant este că, după ce am început să creștem, prin festivalurile noastre și proiectele Erasmus+, cei din asociația de la facultate m-au contactat să-i ajut să aibă și ei Erasmus-uri.
Sfatul de aici: participă la cât mai multe interviuri sau selecții și fii tu. Nu răspunde cu ce vor ei să audă, ci cu ce simți tu că este corect să spui. O persoană, totuși, nu o poți evalua după vorbe, ci după fapte – de asta am încercat, mereu, de când sunt președinte, să avem o parte practică la interviurile prin care ne selectăm voluntarii la festivalurile locale.
Ai un blog și un cont de TikTok, ceea ce necesită o mare parte a timpului tău. Cum devenim productivi?
Acum trec printr-o perioadă mai lejeră, nu am așa multe lucruri de făcut, precum în 2019, un an în care m-am ținut de facultate, am luat bursă după sesiuni, premii la concursuri internaționale de matematică, am călătorit prin vreo nouă țări, plecând în vreo cinci proiecte Erasmus+, am devenit președintele asociației, student laureat la Gala Studentului Ieșean și Coordonatorul de Voluntari al Anului 2019 în Iași, la Gala Voluntarului Ieșean.
Pentru mine, productivitatea, cât suntem tineri, e simplă: obligă-te să faci mai multe. Asumă-ți responsabilități. Promite că vei fi la o întâlnire sau un eveniment și ține-te de cuvânt, știind că ai un examen a doua zi, o temă uriașă sau orice altceva. Sigur, n-o să-ți iasă toate, dar așa creștem prin experiențe, prin proces. Aceste experiențe nu vor fi neapărat plăcute atunci când au loc (poate nu o să poți dormi foarte mult, te vei simți pierdut, împrăștiat, grăbit mereu, stresat, nu o să ai energie), dar, odată ce treci prin ele, când te uiți înapoi, nu poți decât să fii extrem de mândru și chiar fericit. Eu sunt.
P.S.: informația de mai sus, despre fericire, este dintr-o carte pe care o citesc acum, iar titlul ei îl găsești pe blog la mine.
Ce înseamnă pentru tine o reușită?
Nu știu dacă vă dați seama, dar când, la școală, suntem anunțați de un test sau examen, îi știm data, deci, cumva, planificăm să învățăm în anumite zile sau, măcar, adunăm informațiile pe care să le învățăm cu o noapte înainte. Școala ne antrenează disciplina, faci lucruri la termen. La facultate este la fel, cu examenele. Ce se întâmplă, însă, când vrem să facem lucruri pe cont propriu? Deși ne stabilim obiective și deadline-uri, nu ne ținem de ele. De ce?
Pentru mine, o reușită tocmai asta înseamnă: să îți propui ceva și să ții cu toată ființa ta să faci acel lucru, chiar dacă nu e pentru școală și chiar dacă nu atingi un anumit rezultat. Când o să poți duce greutatea aceasta, de mai multe ori, cred că o să fii de neoprit, orice ai alege tu să faci în viață. Cam așa aș descrie eu un adevărat tânăr în acțiune, concept de la care am pornit blog-ul personal.
Cum pot fi valorificați anii de liceu și ce ai face acum dacă te-ai întoarce în timp?
Dacă ai ajuns să citești tot ce este mai sus, cred că ți-ai făcut o idee despre cum aș exploata totul: exact cum am făcut deja. Poate cu mai mult curaj, încă din gimnaziu, nu doar la liceu. Totuși, nu uita un lucru: ține-te de școală, depune efort academic. Este ușor să extinzi o persoană care se ține de școală la un tânăr în acțiune, pentru că are fundația disciplinei și a gândirii. Este extrem de greu să faci lucruri, când tu nu te poți mobiliza măcar la un test, pentru că ai văzut pe net că-i popular să spui că nu-ți place. Dacă te poți mobiliza să faci ceva ce nu-ți place în prima parte a vieții, îți dai seama ce vei reuși când o să faci lucrurile care-ți plac?
Recunosc, în final, că nu îmi place extraordinar de mult ce fac la facultatea de informatică. Nu mă văd programator cu normă întreagă, însă voi duce la capăt ceva greu, ce nu-mi place, și o să fiu foarte mândru de asta, având o pregătire care îmi poate folosi oricând în viață. Așa cum spune și un prieten de-al meu student în Anglia, colegul de bancă din gimnaziu: un inginer poate să facă și management sau business după, dar un manager nu poate să fie și inginer. Alege-ți facultatea bine.
