Dacă ar fi fost să îmi imaginez în trecut ce-ar putea să facă memorabilă vara acestui an, cu greu aș fi putut să intuiesc sentimentul pe care l-am trăit în tabără. Unul fără de care nu aș fi putut să descopăr o parte importantă din mine. Nu este prima oară când mă găsesc aici, la tabăra Floare de Colț din Durău, unde comuniunea și liniștea își lasă amprenta asupra oricui. Acestea două au fost printre principalele motive care m-au convins să mă alătur dragilor mei colegi. Ajunsă din nou, eram curioasă ce îmi va aduce această nouă experiență: ce voi descoperi? cum mă voi simți? ce amintiri îmi voi face de această dată? Întrebări la care mi-am găsit răspunsul în cele mai frumoase moduri posibil.
În primul rând, grupele de copii care erau în grija mea, cu care am apucat să îmi împărtășesc ideile și dorința de a găsi în fiecare zi câte ceva frumos. Acele perechi de ochi veseli și zâmbete largi mi-au amintit cât de dor îmi era de tabără, de fericirea pe care mi-o oferă. Fericirea copiilor e, de asemenea, și fericirea mea, pentru că ceea ce lăsăm în urmă va rodi înzecit, dacă ne deschidem sufletul prin a oferi și iubi.
Fericirea era acolo unde mă adunam cu fiecare grupă și făceam cunoștință, unde propuneam felurite jocuri, unde luam masa împreună și ne bucuram de mâncarea gătită cu drag. De asemenea, ne urmărea și în nelipsitele noastre drumeții la cascadă, la munte, la caiac și în biserică. În fiecare moment ca acestea mă gândeam cu nostalgie la vremurile copilăriei mele, iar acea părticică de copil din sufletul meu se simțea în siguranță, ca acasă. Momente dificile s-au ivit și ele, evident, dar nu trecea mult timp și rezolvam, indiferent de obstacole. Pe lângă fericire, această tabără m-a cuprins strâns în spiritul comunității.
Acest loc minunat nu se întreține singur, iar faptul că am putut avea drept colegi oameni atât de capabili și puternici mi-a reamintit cât de mult contează truda și răbdarea, pentru a întări fundația fericirii. Fiecare a avut câte un lucru din care am reușit să învăț și să mă dezvolt în adevăratul sens al cuvântului. Zi după zi, săptămână după săptămână, ieșeam și pășeam cu din ce în ce mai multă încredere prin împrejurimile taberei, pentru că indiferent de ce ar urma să se întâmple, faptul că niciunul nu va trebui să înfrunte problema singur îmi întărea credința.
Nelipsita mișcare și-a spus cuvântul în potențialul pe care îl pot atinge. Să fiu activă ore în șir s-a transformat dintr-o sarcină, într-un stil de viață. Unul prosper, din care puteam să culeg sentimentul de împlinire. Cu toată ardoarea am împărtășit acest sentiment atât cu grupele de copii, cât și cu colegii. În orice gest mai mare sau mai mic, am vrut să inspir câtă realizare și determinare văd în acești oameni care mă înconjoară, pentru că fără ei această ”oază din deșertul fierbinte” nu ar fi existat.
Cu toată sinceritatea, nu a fost floare la ureche din toate punctele de vedere, și o spun pentru că un lucru iubit nu va fi niciodată unul pentru care nu lupți. Și din iubirea mea față de ce m-a înconjurat în aceste timpuri, am luptat. Cu fiecare gând care îmi spunea că nu pot, că ceva nu va merge, că am așteptări prea mari, cu fiecare secundă în care corpul mi-a spus să nu mă deranjez, că nu merită. Obstacole sunt peste tot, mai ales în interiorul nostru... dar au fost nimic față de lucrul către care am țintit: o amintire de neuitat pentru toți cei de aici.
Recunoștința mea pentru momentele trăite e greu de pus în cuvinte, așa că am ales în acel moment orice faptă posibilă. Pentru că ceea ce a fost clădit aici și cei care au clădit merită o amprentă care să rămână ani și ani asupra lor, una care să sublinieze puterea și bunătatea pe care le emană. Deoarece asupra mea toate au lăsat o amprentă, una pe care o voi sigila și păstra ani întregi. O voi înrăma și o voi agăța pe un perete într-una dintre camerele inimii mele, iar de fiecare dată când mă voi uita la ea, îmi voi aminti de Durău, și de toate momentele de acolo. Iar lângă ea voi scrijeli mulțumiri față de toți copiii, colegii, liderii și preoții, față de doamnele care ne-au gătit, față de oamenii care ne-au dus unde aveam nevoie cu zâmbetul pe buze.
Și după ce voi face toate astea, mă voi întoarce la anul.
Mira Zaharia, absolventă filo CNI, 2023, studentă în anul I la Facultatea de Litere, Japoneză - Engleză, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj
Surse imagini:
arhiva personală Mira Zaharia
Am pierdut toată tabăra din cauza neatenției mele🙁