Inimo - Festivalul care schimbă vieți

ANA LUIZA COJOCARIU, 10 B

Festivalul Inimo înglobează în sine sute de experiențe și destine nevăzute, mascate în spatele celor două zile de muzică și distracție, însă care merită amintite în permanență, căci acestea constituie adevăratul scop al muncii și dedicării noastre. Acel bilet cumpărat cu intenția de a-i vedea pe artiști adesea își pierde valoarea, oamenii dând uitare ulterior menirii sale inițiale, cea de donație, doar o frântură din firescul vieții noastre cotidiene, dar care, aflată în slujba unui frumos mai mare și mai semnificativ, poate schimba soarta unui copil nevoiaș.

Într-un spirit al unității și al integralității umane, fiecare a contribuit în felul său, pe parcursul întregii veri, la construirea și consolidarea acestui bine în care părintele Damaschin crede cu toată ființa și în care ne-a inspirat și pe noi să credem, căci a fi voluntar presupune inevitabil și o implicare sufletească majoră, adesea mai valoroasă decât cea materială, reprezentând fundația unui act de schimbare, izvorât din dragoste pentru oameni.

Spre deosebire de cei care doar au fost prezenți la festival, noi, cei aflați în spatele organizării, care am dăruit din timpul și energia noastră timp de luni întregi , am încheiat vara cu mult mai mult decât simplul sentiment de satisfacție generat de o faptă bună. Implicându-ne activ, atât fizic, cât și sufletește, Inimo a devenit treptat o parte importantă a vieții noastre cotidiene, de care, mie, personal, mi-a fost extrem de greu să mă despart. În timpul ultimelor ore de festival m-a cuprins o oarecare tristețe, conștientizând că totul avea să se termine, dar și o imensă satisfacție pentru tot ce am realizat și am învățat prin intermediul acestei experiențe inedite, pe care am ajuns să o consider esențială în formarea mea ca persoană mai implicată în societate și mai tolerantă, mai înțelegătoare.

Astfel, dintre activitățile desfășurate, majoritatea au avut ca scop principal promovarea festivalului, dar și strângerea de donații pentru copiii. Câteva zile în fiecare săptămână mi le-am petrecut alături de prietenii mei împărțind flyere și broșuri informative oamenilor din diferite zone ale Iașului, oferind copiilor baloane și zâmbete, dar și vânzând la standurile Inimo diverse articole, banii strânși având să fie donați. Deși în aparență niște sarcini simple, am descoperit pe parcurs că necesită o mare deschidere și o foarte bună comunicare cu cei din jur. Am descoperit oameni frumoși, care nu doar că ne răspundeau politicos, zâmbindu-ne, dar și erau dispuși să-și rupă din puținul lor timp, unii fiind în grabă sau preocupați cu diverse probleme, pentru a ne asculta plini de interes, interesând-se de cauza pe care o promovam. Mulți mi-au împărtășit și din experiențele lor similare, din poveștile lor auzite sau chiar trăite, legate de modul în care strădaniile părintelui Damaschin influențează în bine viețile oamenilor și inspiră către a face bine mai departe.

Interacționând cu personalități atât de diverse, am învățat cum să mă adaptez fiecărei situații și fiecărui caracter, fiind mai asertivă și mai comunicativă în relațiile cu ceilalți. Unele persoane m-au emoționat profund prin empatia de care dădeau dovadă atât față de cauza noastră cât și față de noi, voluntarii, numeroși trecători întrebându-mă politicos dacă sunt obosită sau oferindu-se să-mi cumpere ceva de băut. Bineînțeles, au existat și interacțiuni mai negative, pe care, însă, am învățat sa le gestionez și să le mediez cu ușurință, astfel încât totul să decurgă cât mai frumos și mai deschis.

Festivalul Inimo a reprezentat pentru mine, luni mai târziu de la încheierea sa, o lecție importantă de viață și o experiență unică, revelatoare a frumuseții care se află în oameni și care are nevoie doar un simplu scop comun, al binelui, pentru a ieși la iveală. Amintirile și relațiile pe care le-am creat pe durata verii vor rămâne mereu în sufletul meu și le voi prețui cu recunoștință, reprezentând o parte importantă a maturizării mele.

CĂTĂLINA ILINCA IOV, 10 B

La sfârșitul lunii august, în zilele fierbinți de 30 și 31 august, Iașul a fost luminat de energia și entuziasmul festivalului INIMO, Festivalul Internațional al Familiei, Vieții și al Faptelor Bune, organizat în fața Palatului Culturii. 

Acest eveniment nu a fost doar un concert, ci o ocazie de a aduce comunitatea împreună, de a promova solidaritatea și de a sprijini proiecte care schimbă vieți. 

Am avut bucuria de a fi voluntar la acest festival și de a contribui la buna desfășurare a celor două zile. Dar, dacă ar fi să aleg ce am făcut cu cel mai mare drag, aș spune că m-am simțit cu adevărat implicat atunci când am făcut parte din echipă cu Amelia, distribuind băuturi răcoritoare și înghețată spectatorilor veniți să se bucure de muzică și voie bună, în ciuda căldurii toride, banii proveniți din vânzări urmând a fi folosiți la ajutorarea familiilor aflate în nevoie. Asta era sarcina noastră în timp ce alți colegi coordonau intrarea celor interesați să participe în public la această sărbătoare a Iașului, alții pictau cu drag povești întregi pe fețele celor mici în culori vii și dinamice. Echipa de voluntari a festivalului a fost mare, de sute de persoane, pentru ca totul să funcționeze perfect în cele două zile de muzică și voie bună.

Prima zi a festivalului a început devreme, temperatura devenind tot mai apăsătoare pe măsură ce soarele urca pe cer. În mulțimea care se aduna în piața din fața Palatului Culturii, oamenii căutau umbră, un moment de răgaz. În echipa noastră ne coordonam cu grijă, sticle de apă, sucuri, pahare de plastic, gheață, toate pregătite și gata de a fi oferite cu un zâmbet. Amelia era lângă mine, uneori vorbeam, alteori ne concentram doar pe ritmul servirii, dar mereu simțeam că suntem părți ale aceluiași mecanism viu și uman.

Distribuirea nu era doar o simplă sarcină logistică, era un gest mic care, pentru cineva în public, putea însemna răcoare, un moment de respiro. Am simțit de multe ori recunoștința oamenilor, zâmbete sau un simplu “Mulțumesc!”, “E prea cald, dar asta mă ajută!”, “Foarte bine că faceți asta!”, și aceste reacții îmi dădeau energia să continui. Ne-am deplasat și între rânduri, printre oameni stând la soare, dar și lângă scenă, acolo unde vibrația muzicii era puternică și elementele de spectacol captivau audiența.

Pe scenă, artiști de renume au adus atmosfera la cote maxime. Andra, Smiley, Connect-R, Antonia, Misha Miller, Direcția 5, Alex Velea, Eva Timush și alții au urcat pe scenă în cele două seri, oferind momente memorabile de muzică și emoție. Melodiile răsunau, luminile dansau peste public, iar aplauzele răsunau în Piața Palatului Culturii. Cu fiecare cântec, energia publicului creștea, și, odată cu ea, nevoia de hidratare și răcoare creștea și ea. Am fost martor la transformarea scenei într-un spațiu al bucuriei, dar și al unității. Cu Amelia, ne împărțeam sarcinile, uneori eu aduceam sticle, ea punea gheață, apoi urma distribuirea, curățenia spațiului, totul cu atenție să fie ordonat și rapid.

Nu erau doar adulți, ci și familii cu copii, bătrâni, tineri, un mozaic de oameni adunați nu doar pentru muzică, ci și pentru ideea festivalului, a faptelor bune, a vieții, a sprijinului reciproc. Intrarea la festival nu se făcea fix prin bilet, ci printr-o donație, un element care sublinia caracterul caritabil al evenimentului. 

Spre seară, când soarele începea să coboare, iar temperaturile mai dau o ușoară ușurare, mulțimea era deja entuziasmată, scena vibra de lumină și sunet, iar noi continuăm să oferim oamenilor băuturi reci și înghețată, deliciul mult așteptat de cei mici și nu numai. Era o satisfacție aparte să vezi cum, sub reflectoare, în timp ce artiștii cântau și publicul fredona, tu ai contribuit, în spate, la confortul celor din mulțime.

La finalul fiecărei zile, cu pofte mici de odihnă și oboseală în picioare, dar cu inima plină, simțeam mândrie, nu pentru că am fost în zona scenei, ci pentru că am fost parte din ceva mai mare. Am cunoscut oameni frumoși, am lucrat în echipă, și am înțeles, dincolo de spectacol, ce înseamnă un gest simplu făcut la momentul potrivit.

După ce cortina muzicală s-a lăsat, când luminile s-au stins și publicul s-a retras, echipa de voluntari a început să strângă, să curețe, să refacă cele puse la punct pentru ziua următoare. Amelia și cu mine am mai schimbat impresii, am râs de întâmplări minore: “Ai drenat prea multă gheață acolo”, “Uite, copilul acela m-a întrebat dacă am și șerbet”… am simțit că, în zilele acelea, nu doar publicul a primit, ci și noi, voluntarii, am primit bucurie, experiență, prietenii și o lecție despre implicare.

Când festivalul s-a încheiat, clipele au rămas, sunetul muzicii, vocile oamenilor, atmosfera fierbinte, roua serii, lumini și aplauze. În spatele acestui spectacol grandios stă multă muncă nevăzută, voluntari care aduc bolul cu gheață, care distribuie băuturile răcoroase, care stau în soare, care lucrează până târziu. Și să știi că, în acele momente, să ții o sticlă cu apă rece pentru cineva în mijlocul mulțimii nu e doar un gest simplu, e o contribuție la experiența acelei persoane.

Mi-a rămas vie în memorie echipa cu Amelia, legătura noastră tacită în mijlocul mulțimilor, și zâmbetul recunoscător al celui care se oprea ca să spună „mulțumesc”, un simplu cuvânt care îți dă forță. Festivalul INIMO nu e doar despre muzică și lumină, e despre comunitate, solidaritate și fapte bune. Și am plecat de acolo obosită, dar foarte mulțumită, cu convingerea că oriunde merg, merită să fac parte, să dau și eu, cu ce pot, la ceva ce adună, ce dăruiește, ce inspiră.

OCTAVIAN COȚOFREA, 10 B

În vacanța de vară am făcut voluntariat la Fundația Glasul Vieții, în vederea organizării Festivalului Inimo, festival ce are ca scop strângerea de fonduri pentru familiile nevoiașe. Chiar dacă am făcut parte din echipa de promovare a festivalului, munca noastră nu a constat doar in împărțirea pliantelor și a clipurilor de prezentare a artiştilor ce urmau a fi prezenți, ci și strângere de donații de la oamenii pe care i-am întâlnit în periplurile noastre. 

A fost o muncă susținută, care a însumat peste 120 de ore de activitate efectivă, iar principala activitate, până la zilele efective ale festivalului, a fost aceea de a merge în diferite zone și cartiere din Iași, vorbindu-le trecătorilor despre scopul Fundației și, implicit, al festivalului, dar am ajutat și departamentele de logistică și organizare la izolarea zonei de desfășurare a concertelor. 

În zilele festivalului am făcut parte, alături de prietenii mei, din departamentul check-in, astfel încât am avut o activitate intensă și destul de solicitantă, dar și satisfăcătoare, reușind să ducem la bun sfârșit toate solicitările primite din partea coordonatorilor.

Toate aceste activități s-au desfășurat pe perioada mai multor luni (1 iunie - 31 august 2025), însă, la finalul lor, mi-am dat seama ca, trecând peste unele momente de frustrare, datorate în primul rând temperaturilor foarte ridicate cărora a trebuit să le facem față, atât în timpul voluntariatului, cât și în timpul festivalului și, câteodată, a lipsei de coerență în deciziile coordonatorilor, care erau fie studenți, fie elevi (această lipsă de comunicare venea din multitudinea de activități care trebuiau desfășurate pentru buna organizare a concertelor), am câștigat nu doar experiență, ci și prietenii mult mai profunde, mai multă încredere în mine și în cei din jur, am exersat arta conversației, în special cu persoane străine, am empatizat cu cei din jurul meu și cu trecătorii (unii dintre ei dorind să își spună propriile povești de viață), am devenit un ascultător mai bun. 

Momentul care m-a emoționat cel mai mult, trecând de toate cele văzute și auzite, a fost acela al recunoașterii publice a implicării noastre. La finalul concertului susținut de Smiley, părintele Damaschin a mulțumit public voluntarilor și ne-a invitat pe marea scenă din fața Palatului Culturii. Eram peste 300 de voluntari, toți obosiți, dar plini de emoții și entuziasm, bucuroși că am dus la bun sfârșit munca unei veri.

Am fost aplaudați minute în șir și  am realizat atunci că, până și cea mai mică activitate pe care am desfășurat-o, a avut o importanță majoră.

IOANA DIACONIȚA, 10 B

Pentru mine, voluntariatul în cadrul festivalului INIMO a reprezentat o ocazie concretă de a mă implica într-o mișcare pe care o consider deosebit de relevantă în contextul societății actuale. Încă din momentul în care am decis, alături de prietenii mei, să mă implic în acest demers de lungă durată, am realizat că dorința mea de a face o faptă bună se împletește firesc cu misiunea părintelui Damaschin și a Asociației „Glasul Vieții”, care luptă neobosit pentru a aduce lumină în viețile copiilor orfani și ale familiilor aflate în situații vulnerabile. Astfel, efortul depus s-a concretizat sub forma unui scop palpabil, ce mi-a oferit motivația necesară pentru a nu renunța în ciuda confruntării cu anumite situații dificile.

Voluntariatul a reprezentat o parte substanțială din activitățile desfășurate în timpul verii, deoarece a trebuit să particip activ și în cadrul demersurilor de promovare ale festivalului, ocupându-mă inițial cu împărțitul de pliante. La început, am fost reticentă în privința acestui fapt, având o teamă destul de mare de a interacționa cu oamenii necunoscuți, dar treptat am început să mă adaptez situației, să îmi depășesc blocajele inițiale și chiar să descopăr că am o anumită înclinație spre comunicare și persuasiune, aptitudini pe care le-am redescoperit și dezvoltat în mod natural prin fiecare interacțiune. Spre finalul verii, atunci când am început să mergem în grup pentru a realiza strângeri de fonduri, mi-am conștientizat și mai clar evoluția personală, pentru că, deși activitatea presupunea un contact direct mai intens cu cei din jur, ajunsesem nu doar să mă descurc bine, ci și să simt o satisfacție autentică în momentele în care primeam donații substanțiale, confirmându-mi astfel că munca mea chiar produce un rezultat concret.

În zilele de festival, 30–31 august, am făcut parte din departamentul de check-in, responsabilitate ce a implicat gestionarea unui flux foarte mare de persoane și adaptarea rapidă la situații neprevăzute, precum problemele tehnice ale platformei, contexte în care a trebuit să reacționez spontan și să găsesc soluții fără a mă lăsa copleșită, simultan cu procesul de vânzare a biletelor și acomodarea într-un timp extrem de scurt cu o interfață digitală complet nouă. Am lucrat eficient alături de prietenii mei, iar faptul că ne-am susținut reciproc ne-a ajutat să facem față ritmului intens, chiar dacă eram vizibil extenuați după ore întregi de muncă susținută. Din păcate, cererea era foarte mare și nu ne-am permis să luăm prea multe pauze, însă atmosfera festivalului ne-a oferit o formă de recompensă: am putut să ascultăm concertul în timp ce lucram, iar pentru câteva minute, atunci când a urcat Smiley pe scenă, am ieșit împreună și ne-am bucurat de moment, reușind astfel să trăim, chiar dacă doar puțin, experiența autentică de festival. 

Cu toate că activitățile acestei veri au fost marcate și de dificultăți în organizarea internă, am realizat că satisfacția de a face un bine și de a contribui la o cauză reală a fost semnificativ mai puternică decât orice aspect negativ, iar în final pot spune că voluntariatul la INIMO a reprezentat nu doar un exercițiu de implicare socială, ci și o oportunitate de a cunoaște oameni noi și de a forma amintiri valoroase alături de prietenii cu care am pornit în acest demers la începutul lunii iunie.

LAURA NECHIFOR, 10 B

Voluntariatul este pentru mine una dintre formele prin care mă exprim cel mai bine, prin care pot contribui cu ceva la binele și frumosul din lume, prin care îi ajut pe ceilalți, dar mă împlinesc și pe mine și consider că este cea mai pură formă de a ne manifesta iubirea față de aproapele nostru. De aceea am ales să particip, în vara care a trecut, drept voluntar în cadrul proiectului festival ,,Inimo”, organizat de Părintele Dan Damaschin.

În anii trecuți am participat în calitate de spectator și am fost impresionată de impactul pe care îl are festivalul asupra comunității, de numărul mare de copii care pot merge la școală datorită donațiilor, adica prețul biletului, și de felul cum acest scop comun, de a face bine, unește atât de mulți oameni: Părintele, voluntarii și bineînțeles participanții la concert. Mi s-a părut că a fi parte din această poveste este ceva cu totul special, valoros, o contribuție la binele comun care nu poate fi măsurată în cuvinte.

Povestea noastră a început încă din luna iunie când am dat startul promovării festivalului și am stat în fiecare săptămână în căsuța Inimo unde oamenii ne ofereau donații, ne cereau informații sau copiii cereau un balon ori o pictură drăgălașă pe față. Una dintre cele mai frumoase activități la care am participat a fost un flashmob pe care l-am filmat, apoi a fost postat pe rețelele de socializare. Am râs, am dansat, ne-am distrat, toate acestea în timp ce făceam un bine miilor de copii care se află în grija Părintelui Dan Damaschin. Apoi în zilele toride de vară am stat printre oameni, le-am povestit despre ceea ce facem noi, despre obiectivul nostru și i-am invitat la festival.

Atât în cadrul festivalului propriu-zis cât și al evenimentelor premergătoare am fost bucuroasă mereu să ajut, am petrecut timp prețios alături de prietenii mei, am cunoscut persoane noi și am creat împreună amintiri pe care nu le voi uita niciodată. La concert atmosfera a fost agitată, veselă și a trebuit să fim spontani în permanență deoarece am făcut parte din departamentul de check-in, adică am scant și am vândut bilete. Am depășit chiar și momentele mai dificile, care au apărut deoarece toți ne doream ca totul să iasă foarte bine, ca oamenii să se bucure de concert, însă le-am depășit pentru că nu am uitat niciodată de ce ne aflăm acolo în calitate de voluntari.

Deși mulți s-ar întreba de ce am sacrificat atâta timp prețios din vacanța de vară pentru a fi prezentă la căsuțe, pentru a răspândi mesajul acestui proiect minunat numit ,,Inimo”, pentru copiii care trebuiau să fie pregătiți de începutul anului școlar, eu nu regrete nicio secundă, deoarece voluntariatul mă împlinește pe mine sufletește și îi ajută pe cei pentru care am acționat și pentru că am făcut ceva util îmbinându-l cu plăcutul, de aceea îmi vin în minte o grămadă de amintiri când mă gândesc la acest festival. A fost emoționant momentul când noi, toți voluntarii am urcat pe scenă și am primit un mesaj de mulțumire, recunoștință.

În final, pot spune că am ales cel mai frumos mod de a-mi petrece vara, că am trăit o experiență fabuloasă din care am învățat cât de greu este să organizezi un festival, dar și cum se simte satisfacția de la final, când toți se bucură de rezultatul muncii tale.

ILINCA CIOBANU, 10 B

Festivalul Inimo a fost una dintre experiențele memorabile ale acestei veri, reprezentând pentru mine o lecție de viață și o modalitate de a mă responsabiliza și a mă organiza. Prin acest eveniment am creat amintiri, am cunoscut noi oameni, iar relațiile cu cei dragi au devenit mai puternice, dar am și descoperit frumusețea ce se află în sufletul oamenilor. Atât coordonatorul, cât și ceilalți voluntari mi-au revelat sensul autentic al actului de bunătate, și deși au fost zile în care eram obosiți și copleșiți de căldura de afară, m-am bucurat de fiecare clipă a acestui festival.

Fiecare a avut o proprie contribuție, pe parcursul verii, la construirea unor momente de neuitat la festivalul Inimo. De la împărțirea pliantelor, în tricourile Inimo, în timpul zilelor toride de vară, la promovarea acestuia pe social media, am transmis binele în care părintele Damaschin crede și care ne-a inspirat să fim mai răbdători și mai toleranți cu cei din jur și ne-a schimbat, pe scurt, ca oameni.

În spatele concertelor minunate din serile lunii august ne-am aflat noi, voluntarii: unii s-au ocupat de achiziționarea biletelor, alții de check-in sau de mâncare și apă (și nu numai hrana trupului, ci și cea sufletească, cea mai importantă dintre toate). Și au fost, într-adevăr, zile în care spuneam că suntem extenuați, că nu mai putem, dar de fiecare dată am avut puterea necesară pentru a ne ridica și a merge mai departe. Și în ciuda acestor mici dificultăți, au existat și momente frumoase, care vor rămâne întipărite în minte pentru totdeauna. Au fost zile în care am râs, zile în care ne-am bătut cu apă, zile în care glumeam și în care lumea părea să se oprească pentru câteva clipe.

Printre prietenii mei, alături de care împărțeam teancuri uriașe de flyere, încercând să atragem publicul în diverse metode, am cunoscut și alte personalități distinse, cu simțul dezvoltat al umorului și cu o maturitate deosebită. Și deși toți păream atât de diferiți, eram uniți printr-un singur aspect: acest voluntariat și părțile bune și mai puțin fericite ale acestuia. La căsuțele de pe bulevardul Ștefan, Copou și Piața Unirii, exista mereu câte ceva de făcut: fie umflai baloane, fie te relaxai puțin după multă muncă, fie exista o dezbatere între cine să meargă să împartă un nou set de pliante, fie pur și simplu vorbeai și făceai cunoștință cu persoane pe care nu te așteptai să le întâlnești. Și fiecare astfel de moment a contat enorm pentru mine, pentru că fiecare m-a învățat câte ceva nou. Prin aceste interacțiuni, am învățat să fiu mai atentă, mai înțelegătoare și mai comunicativă, și bineînțeles, mai responsabilă. Am învățat să mă adaptez ușor și să găsesc soluții, dar și să pun mai mult accent pe unele valori care contau mai mult.

Iar ultimele două seri ale voluntariatului, cele în care au avut loc concertele, au fost cele mai importante și mai distractive pentru mine. Deși eram cu toții suprasolicitați și am stat până la ore târzii pentru a ne finaliza sarcinile, am reușit să găsesc frumusețe în astfel de momente: faptul că petreceam timp cu prietenii mei și cu persoanele minunate pe care le-am cunoscut pe tot parcursul verii. Am făcut poze, am dansat pe piesele celor mai cunoscuți artiști, am muncit cu spor și am creat amintiri deosebite. Și chiar și luni mai târziu, deși au existat și câteva probleme, nu regret nimic, deoarece această contribuție personală m-a modelat ca persoană, m-a făcut să evoluez, mi-a modificat puțin perspectiva asupra vieții și m-a ajutat să văd farmec în cele mai mici lucruri, chiar și în actele de bunătate față de umanitate.

Astfel, privind în urmă, îmi dau seama că Inimo nu a fost doar un festival, ci un drum prin care am crescut, am învățat și m-am descoperit pe mine însămi. A fost o vară în care am oferit timp și energie, dar în schimb am primit lecții, prietenii și amintiri care vor rămâne cu mine mult timp. Pentru toate aceste momente, pentru oamenii pe care i-am întâlnit și pentru felul în care m-am transformat, voi rămâne mereu recunoscătoare.

Surse imagini:

• Arhivele personale ale voluntarilor

• https://www.facebook.com/share/1AAfHCUjnS/