• Elevi ai clasei a V-a D

Lumea poveștilor


Impresii de lectură ale elevilor clasei a V-a



MAGIA


Harry Potter și Camera secretelor de J.K. Rowling


Această carte este a doua din seria Harry Potter și preferata mea! Îl întâlnim pe Harry, personajul principal, care are o vară neobișnuită: primește avertizări de la un elf de casă, Dobby, are o zi de naștere neplăcută și fuge cu mașina zburătoare a lui Ron. La Hogwarts, școala de vrăjitori si vrăjitoare, lucrurile încep să se complice, deoarece cei care provin din familii de Încuiați încep să fie împietriți de un șarpe controlat de Lordul Voldemort. Nu vă spunem mai multe, vă lăsăm să descoperiți și voi!

Înainte să citesc această serie, nu eram pasionată de acest tip de cărți, fantasy, deoarece îmi spuneam că acele întâmplări nu sunt reale și nu are rost să citesc lucruri care oricum nu se vor întâmpla. Acum, după ce am citit toată seria, îmi spun altceva: nu contează dacă se întâmplă sau nu, contează ca, atunci când citim cartea, cuvintele să ne ducă în lumea magiei, unde nimic nu are limite!


Maia Rînzăscu, clasa a V-a D



Harry Potter și prizonierul din Azkaban de J. K. Rowling

Acest roman, al treilea din seria Harry Potter, mi s-a părut fascinant, deoarece m-a făcut părtașă la unele dintre cele mai neașteptate aventuri ale celor trei prieteni Harry Potter, Hermione Granger și Ron Weasley.

În lumea vrăjitorilor se petrece ceva neobișnuit: evadarea unui deținut de la închisoarea de vrăjitori și vrăjitoare Azkaban. Este vorba despre Sirius Black. M-am temut pagină cu pagină pentru Harry Potter, în special pentru că părea că acest prizonier era pe urmele lui. Întreaga acțiune a fost cu răsturnări de situații, care m-au ținut în suspans până la finalul cărții. Cu uimire am aflat că Sirius Black nu dorea să-i facă niciun rău lui Harry, el doar îl căuta pe Șobi, un alt personaj, complice de-al lui Voldemort. Am fost surprinsă să aflu că profesorul Lupin urma să se retragă din predarea cursurilor și că era licantrop.

Un lucru de care m-am tot întrebat pe parcursul cărții era cum reușea Hermione să ajungă la mai multe cursuri care se desfășurau în același timp. A făcut acest lucru posibil cu ajutorul Giro-timpului – un obiect magic cu care te poți întoarce în trecut. Cât mi-aș dori să am și eu un astfel de obiect! Acest giro-timp a avut un rol foarte important înspre finalul cărții!

Cel mai mult m-a impresionat faptul că Harry a putut alunga dementorii cu ajutorul unei vrăji foarte dificile, pe care doar vrăjitorii puternici o stăpâneau. Harry este marcat de moartea părinților săi și le duce un dor nemărginit, care se mai atenuează odată cu regăsirea lui Sirius Black și cu gândul că va putea să plece de la familia de Încuiați. Cred că pierderea părinților l-a făcut pe Harry să fie mai puternic decât ceilalți.

Aceste pagini antrenante le-am citit una după alta, pe nerăsuflate, ca și cum aș fi fost și eu acolo printre personaje și am trăit temerile și bucuriile alături de Harry Potter, făcându-mă să îmi doresc ca mereu să îl însoțesc în aventurile lui fascinante.


Emilia Florea, clasa a V-a D



Harry Potter și talismanele morții de J.K. Rowling


În general nu am o carte preferată din toate volumele Harry Potter, dar aceasta m-a impresionat mult și va rămâne printre favoritele mele. Mi-au plăcut la Harry vitejia și loialitatea lui față de prieteni, precum și faptul că și-a sacrificat propria viață pentru ei și restul oamenilor. Admir faptul că J. K. Rowling i-a mai acordat lui Harry încă o șansă, atunci când Lord Voldemort l-am blestemat cu vraja de temut ,,Avada Kedavra”.

Cu toate acestea, personajul meu preferat este Lordul Voldemort, deoarece, fiind personajul negativ, îmi place cum gândea fiecare mișcare și fiecare atac împotriva lui Harry sau Hogwarts. De asemenea, de fiecare dată când Voldemort se întâlnea cu un alt personaj și urmau să se lupte, mă întrebam ,,Cine va câștiga duelul?” și încercam să citesc cât mai repede, deoarece eram nerăbdător.

Până acum puțin timp eram destul de trist la gândul că nu mai apărea vreo carte sau film nou, dar recent am aflat ca s-ar putea să mai urmeze unul. Îl aștept cu nerăbdare și cred că nu sunt singurul admirator al lui Harry Potter.


Cosmin Rizea, clasa a V-a D


IUBIREA


Poveste de Crăciun de Charles Dickens


Cartea „Poveste de Crăciun” de Charles Dickens este povestea unui om zgârcit și rău, pentru care bogăția a devenit singura pasiune în viață. Ca tânăr, Ebenezer Scrooge a avut parte de dragoste în familie, dar după multe răsturnări de situație, și-a pierdut dorința de a relaționa cu ceilalți, în esență nemaifiind o ființă umană.

Toate acestea până într-o noapte de Crăciun pustie și rece, când Scrooge este vizitat de patru fantome: partenerul său de afaceri vechi, Duhul Crăciunului trecut, Fantoma Crăciunului și Fantoma viitorului Crăciun. După o aventură în care a călătorit prin timp și amintiri, precum și în urma unei vizite înfricoșătoare, i se arată viitorul – înspăimântător de singur. Astfel, Scrooge vede eroarea căilor prin care a ales să-și trăiască viața până atunci și se trezește în dimineața de Crăciun un om nou, plin de viață, iubire și emoție pentru a-și împărți averea cu oamenii din jur.

Autorul pune în evidenţă suferința celor din preajma lui Scrooge, care se dovedesc a fi afectați de lăcomia sa. În poveste apar fragmente mai puţin vesele, mai ales cele legate de ignoranța și sărăcia din societate. Învățăm o lecție excelentă – să ne modelăm comportamentul pe care îl avem, astfel încât să nu îi îndepărtăm pe cei din jur.

Cartea îmi amintește că de Crăciun chiar se întâmplă miracole!


Alin Flaiser, clasa a V-a D



Când am început să citesc primele pagini ale acestei cărți, mi-a fost prezentat un personaj crud și nemilos, Scrooge. Vecinii nu îl simpatizau din motive bine întemeiate, deoarece nu se gândea decât la propriile sale scopuri. Mai mult, Crăciunul nu însemna nimic pentru el. Ca urmare a comportamentului său, acesta a fost vizitat și avertizat de către trei Spirite, fiecare arătându-i lui Scrooge diferite momente din viața sa. Dacă nu urma să se schimbe după acestea, un viitor de coșmar îi era rezervat.

A reușit să scape Scrooge de blestem? Vă invit pe voi să citiți și să aflați întreaga poveste! Pe mine cartea m-a impresionat. Modul în care a fost scrisă, împreună cu expresiile sugestive și dialogul m-au făcut să simt că făceam parte din întreaga acțiune, care s-a arătat deosebit de misterioasă. M-am simțit emoționată în timp ce lecturam, curioasă de ce se va întâmpla în continuare. Pe măsură ce povestirea înainta, nu am mai putut să las cartea din mână, aș mai citi-o încă o dată și acum!

Lecturând cartea „Poveste de Crăciun” am învățat că oricine se poate schimba dacă își dorește cu adevărat.


Ioana Diaconița, clasa a V-a D


Cartea „Poveste de Crăciun” de Charles Dickens ne face cunoștință nu doar cu o poveste de iarnă plină de farmecul sărbătorilor, ci cu o adevărată lecție de viață. Fiecare își construiește prin fapte „lanțul” de care va fi legat mai târziu. Nicio urmă de regret nu poate repara oportunitatea oferită de viață și neluată în seamă și, ce este mai important, fiecare poate să își schimbe viitorul prin îndreptarea greșelilor din prezent.

După o serie tulburătoare de întâmplări ce-i readuc pas cu pas protagonistului mai întâi bucuria, emoția amintirii copilăriei, iar apoi remușcare, suferință și milă, treptat realizează contrastele personalității sale, schimbările ce l-au adus într-o situație dezolantă. Comportamentul indiferent provoca rău celor din jur. Doar datorită fantomei lui Marley, care era legat în lanțurile veșnice ale indiferenței, egoismului și nepăsării, precum și celor trei spirite fantomatice ale Crăciunului, care îi deschid ochii și inima cuprinsă de egoism, bătrânul Scrooge se transformă, surprinzător, într-un personaj viu, plin de viață și culoare, care nu ezită să împartă fericire și zâmbete celor din jur, să dăruiască și să-i ajute pe cei nevoiași. Astfel, transformarea drastică a comportamentului bătrânului l-a făcut un om remarcabil, care trăia din plin momentele fermecătoare ale Crăciunului.

Această fascinantă poveste nu doar că mi-a schimbat modul de percepere a acțiunilor mele, dar m-a învățat faptul că ele îi afectează pe cei din jur. Am fost dezgustată de cruzimea, egoismul și modul de a conviețui al protagonistului, dar m-au impresionat persoanele sărace, care, deși duceau o viață grea, nu erau împiedicate să zâmbească, să se bucure de momentele deosebite petrecute alături de familie ori să fie mulțumite. A fost impresionant să văd cum acest personaj, ce părea sortit singurătății și urii, a reușit să-și schimbe comportamentul, evitând o soartă tragică.


Raluca Bantu, clasa a V-a D



Una dintre cărțile clasice de Crăciun este romanul lui Charles Dickens, care, deși este scris în 1843, rămâne o carte al cărei mesaj impresionează puternic pe cititorii zilelor noastre, așa cum m-a impresionat și pe mine.

Romanul este dominat de figura zgârcitului Ebenezer Scrooge, care provoacă o puternică antipatie din cauza comportamentului lipsit de compasiune, în care iubirea față de bani este cu mult mai presus decât cea față de semeni. Nici în ziua de Crăciun nu își schimbă atitudinea, de aceea cred că în momentul în care un om este absorbit de răutate nu se poate bucura de sărbători, iar sufletul îi este paralizat în propriul egoism.

M-am bucurat atunci când Ebenezer Scrooge a primit vizitele spiritelor Crăciunului trecut, prezent și viitor, pentru că a primit o lecție de viață. Astfel, și-a modificat comportamentul și a devenit un om mai bun.

Am fost impresionată de trecutul lui Scrooge și am rămas mirată pentru că a suferit în copilărie de singurătate, din cauza lipsei unor părinți iubitori, dar a avut parte și de momente de bucurie alături de sora lui și de colegi. Este uimitor cum se înduioșează de evenimentele din trecut și parcă i se mărește inima și redevine sensibil la suferințele semenilor săi.

Atmosfera acestei povești este una tristă, care m-a făcut să trăiesc suferințele unor personaje precum micul Tim, un băiețel infirm, care trăia într-o familie săracă, dar care totuși, în pofida greutăților, era vesel și reușea să vadă mereu partea bună a lucrurilor. Probabil că inima de piatră a lui Scrooge a fost înmuiată de chinul acestui copil și de faptul că el va muri dacă nu va fi ajutat să aibă condiții mai bune. Totodată, văzându-și propria moarte, de care nimeni nu va fi întristat, ba din contră, care va fi prilej de bucurie pentru unii dacă nu se schimbă, Scrooge decide că nu mai poate continua în același mod crud și se transformă peste noapte într-un om de o bunătate rară.

Lecția pe care am învățat-o cu toții din aceasta carte minunată este că și cei mai răi oameni pot deveni buni, atunci când își deschid ochii pentru a vedea suferințele celorlalți. Egoismul nu aduce fericirea adevărată, pentru că ea este trăită doar în compania altor oameni.


Emilia Florea, clasa a V-a D


COPILĂRIA


Opt povestiri de pe Calea Moșilor de Adina Popescu


O PUNTE ÎNTRE DOUĂ INIMI


De câte ori nu mi-a povestit mama amintirile ei din copilărie din perioada comunismului și câte seri nu am petrecut punându-i fel de fel de întrebări legate de profesorii, colegii sau jocurile pe care le practica în acea vreme? De aceea, când am citit cartea Opt povestiri de pe Calea Moșilor de Adina Popescu, am înțeles mult mai bine răspunsurile la toate acele întrebări, dar cel mai important este că m-am simțit mult mai apropiată de mama și de trăirile ei. Această carte m-a făcut să mă întorc în timp și să mi-o imaginez mult mai ușor în postura de elevă.

M-a impresionat întâmplarea din magazinul Bucur Obor, care era asemănat cu „un pește mare care te înghite”, unde povestitoarea s-a pierdut de părinții ei. Mi-am amintit de faptul că și eu m-am pierdut odată și am plâns la fel de tare ca ea. De abia acum am înțeles că nu am fost singurul copil învățat de părinți adresa unde locuiește, pentru a ști să se descurce în caz de nevoie. Această întâmplare mi-a reamintit cât de rușinată eram atunci când prin stație s-a anunțat că Aramă Alexandra se află în fața magazinului de cosmetice. Acum zâmbesc cu drag și sunt bucuroasă că am fost mult mai inspirată decât povestitoarea, care se afla în fața articolelor de sticlărie. Iar dacă ea s-a simțit în momentul în care a fost strigată ca în serialul Racheta albă, eu aș fi vrut să fiu căpitanul Nemo și să conduc submarinul Nautilus din cartea Douăzeci de mii de leghe sub mări, scrisă de Jules Verne, și să mă ascund sub apă de privirea mustrătoare a părinților.

O altă întâmplare din carte în care m-am regăsit a fost cea în care povestitoarea împreună cu prietena ei, Dia, se jucau cu păpușile. Parcă m-am văzut împreună cu sora mea când le schimbam mereu garderoba și poate, uneori, chiar o mână sau un picior. Era mereu o concurență între noi în ceea ce privește îmbrăcămintea cea mai frumoasă. Țin minte că sora mea avea o fustă și un sacou preferat pe care le ascundea sub pernă, să nu le găsesc. Am fost la fel de supărată ca povestitoarea atunci când Dia i-a furat capul păpușii sale. De asemenea, am admirat frumusețea sufletească a fetei atunci când, descoperind că prietena ei i-a luat capul păpușii, a iertat-o pentru fapta ei „mișelească” și nu i-a reproșat niciodată acel incident.

Citind această carte, m-am simțit minunat, deoarece am simțit pe tot parcursul lecturii că o inimă bate la unison cu a mea și trăiește la fel de intens, chiar dacă între ele se află o punte de ani...


Alexandra Aramă, clasa a V-a D



Una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit se numește Opt povestiri de pe Calea Moșilor scrisă de Adina Popescu.

Se povestește despre copilăria părinților noștri. M-a impresionat povestea acelor vremuri care se ascundeau printre paginile groase și printre literele care se transformau ca prin minune în imagini. Am înțeles că trebuie să fim recunoscători pentru tot ce avem, deoarece părinții noștri nu au fost atât de norocoși precum suntem noi acum. De la un an la altul evoluăm din toate punctele de vedere și observăm că fiecare generație este diferită și specială în felul ei.

Personajul meu preferat este Adina, deoarece sunt cuprinsă de vraja aventurilor pe care le trăiește în viața de zi cu zi. Fiecare clipă petrecută cu amicii sau cu familia reprezintă câte un strop de bucurie!

Dacă nu ați citit această carte, vă îndemn să o faceți, deoarece este o lecție de viață care bucură. Am învățat că bucuria nu are nevoie de lucruri materiale, ci de un suflet mare, în care să locuiască!


Denisa Siminiceanu, clasa a V-a D


CUNOAȘTEREA


Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry


Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry mi-a dezvăluit secrete care m-au ajutat să înțeleg mai bine diferențele dintre adulți și copii, precum și perspectiva acestora asupra lumii. De asemenea, am înțeles motivele pentru care valorile apreciate de protagonist – grija, răbdarea, iubirea, prietenia, generozitatea, adevărul, ambiția, loialitatea – sunt mai importante decât altele.

Începând cu primul desen descris, ni se arată că ‚,oamenii mari nu înțeleg niciodată nimic și e obositor pentru copii să le tot dea explicații’’, iar ‚,copiii trebuie să fie foarte răbdători cu oamenii mari’’. Cred că aici se ascunde o lecție importantă pentru părinți, care trebuie să vadă și prin ochii celor mici și mai ales să își asculte inimile, întrucât ‚,nu poți vedea bine decât cu inima”.

Apoi, aflăm că ‚,oamenilor mari le plac cifrele’’, însă ‚,noi cei care înțelegem viața, noi nu ne prea sinchisim de numere’’. Aceasta deoarece copiii nu sunt interesați de lucrurile materiale, ei caută bucuria. Mai importantă este prietenia sinceră, care să dureze și să fie construită pe valori, deoarece ‚,este un lucru trist să uiți un prieten”.

Micul Prinț este perseverent, iar în călătoriile sale pe alte planete, ‚,nu uita niciodată o întrebare odată ce o pusese’’. Aceasta înseamnă că era mereu atent la cei din jur. Descoperă astfel absurdul comportamentului adulților, înfățișat de rege, dar și de înfumuratul, bețivul, omul de afaceri, care ar fi putut fi prieten doar cu lampagiul, deoarece el ‚,se ocupă de altceva decât de sine însuși’’.

Alături de floarea sa, Micul Prinț ne învață cât de ușor poți fi fericit dacă oferi atenție și înțelegere unei vietăți atât de delicate.

Chiar dacă are un final care m-a întristat, Micul Prinț va fi mereu o stea călăuzitoare pentru noi, cei ce i-am cunoscut povestea. Privind spre cer, ne vom aminti cu drag de sufletul său curat și de tot ceea ce ne-a învățat.


Florian Munteanu, clasa a V-a D


POVESTEA


Harun și Marea de Povești de Salman Rushdie

Fiecare dintre noi are un destin, iar cel al lui Harun, fiul marelui povestitor Rașid Khalifa, supranumit Noianul de Cuvinte, era să salveze ceea ce iubea mai mult, adică Oceanul de Povești.

Citind cartea Harun și Marea de Povești, de Salman Rushdie, am rămas impresionată cum într-un băiat aparent obișnuit numit Harun „se ascunde mai mult decât poate ochiul treaz să vadă”, așa cum în fiecare dintre noi se află puteri nebănuite.

Frământările sale interioare au început în momentul în care mama sa, Soraya, i-a părăsit pe el și pe tatăl său, considerând că acesta nu era un om serios, căci își pierdea vremea spunând povești. Pe tot parcursul întâmplărilor, Harun este afectat de lipsa mamei, ceea ce m-a făcut să mă gândesc mai serios la cât de importantă este mama în viața fiecărui copil. Influențat de părerea celorlalți despre poveștile tatălui său, Harun îi pune întrebarea: „Ce rost au toate poveștile care nici măcar nu sunt adevărate?”. Îl rănește în acest mod, iar ca urmare rămâne fără darul de a povesti. Harun a înțeles atunci ce putere au cuvintele și cât de tare dor când sunt spuse pe nedrept, însă era prea târziu ca să mai poată repara ceva. Am fost uimită cum o simplă întrebare care nu își avea rostul a putut stârni atâta suferință în inima tatălui și mi-am propus ca de acum înainte să îmi aleg bine cuvintele pentru a nu supăra pe nimeni.

Simțindu-se vinovat, Harun se hotărăște să facă tot ce-i stă în putință pentru a-l ajuta pe părintele său să-și recapete darul povestirii. El este nevoit să treacă peste multe obstacole și învață multe lucruri pe care nu le aflase până atunci. De exemplu, a aflat că „nevoia este un șarpe alunecos care îi face pe oameni nesinceri”, sau că „cerințele trebuie exprimate mai prompt dacă dorim să ni se facă pe plac”. De asemenea, a luat la cunoștință faptul că „viteza este esențială în viață și ceea ce apreciem cel mai mult la o persoană inteligentă este viteza gândurilor”, ori că „tăcerea e deseori considerată nepoliticoasă”. Desigur, fiind la început de drum, Harun pune tot felul de întrebări la care i se răspunde simplu, cu PPCDE (Un Proces Prea Complicat De Explicat), ceea ce m-a făcut să îmi aduc aminte de întrebările pe care le puneam părinților, când uneori aceștia evitau răspunsul.

Din punctul meu de vedere, aventura lui Harun prin Țara Gupilor și a Chupilor i-a priit, deoarece și-a făcut mulți prieteni loiali, precum Dakkă-Duhul Apei, Darr-Pupăza, Mali-Grădinarul Plutitor, Goopey și Bagha-Peștișorii Multiflenci, sau Pagina Gurăspartă. De la războinicul Mudra a aflat cât de important este să știi să descifrezi limbajul gesturilor și că o umbră poate avea propria personalitate.

Alături de Harun, am învățat că prin puterea voinței poți să realizezi tot ce dorești, așa cum el a reușit să urnească Luna Kahani pentru a răsări soarele în Țara Chupilor, unde stăpânea întunericul. Tot prin voință a reușit să îi readucă tatălui său darul de a povesti și să împartă fericire în jurul lui, chiar și în orașul său natal, Kahani, unde a avut marea fericire de a-și revedea mama.

Nu mi-aș fi închipuit niciodată că cineva poate jongla atât de ingenios cu un cuvânt atât de straniu precum „kahani”, care în limba hindi înseamnă poveste . Se scoate în evidență că:

„Povestitul e ca jonglatul! Ții în aer o mulțime de povești diferite și jonglezi în sus și în jos cu ele, și, dacă te pricepi, nu scapi niciuna pe jos. Așa că jongleria poate fi și ea tot un fel de povestire.”.

Khattam-Șud!=Sfârșit! (în limba hindi)


Alexandra Aramă, clasa a V-a D




Povestește-mi ceva de Sharon Creech

Povestește-mi ceva este una dintre cărțile mele preferate, deoarece este plină de mister și suspans, iar toate emoțiile pe care le-au avut personajele m-au cuprins și pe mine.

Când au plâns, am început și eu să plâng, când au râs, am râs și eu. Sharon Creech, autoarea, m-a ajutat să mă pun în locul personajului și să înțeleg că nu toți oamenii sunt la fel de norocoși ca mine. Unii poate nu au mamă sau tată, ori nu au deloc părinți. Acest lucru m-a sensibilizat foarte mult. Mă face ca, de fiecare dată când văd un om plângând, să încerc să mă pun în locul lui, fără să îl jignesc sau să râd de el, pentru că e posibil să mi se întâmple și mie.

Salamanca Tree este o fată de treisprezece ani, care a îndurat multe în viața ei. Plecând la drumeție cu bunicii săi, aceasta află lucruri, din povestirile bunicii ei, pe care niciun copil nu ar dori să le știe, însă este ajutată de prietenii săi, Ben și Phoebe și astfel reușește să treacă peste obstacolele din sufletul ei.

Îmi place această carte, deoarece cred că mesajul pe care îl transmite este că nu toți suntem la fel de norocoși în anumite privințe. Aceasta nu înseamnă că trebuie să trăim în trecut, căci fiecare dintre noi are puterea de a trece peste relele vieții.


Ilinca Sava, clasa a V-a D




Povestea fără sfârșit de Michael Ende


Bastian este un băiat batjocorit, deoarece are curajul să inventeze povești, să citească și să călătorească în lumi fascinante, fermecătoare, preferând compania ființelor fantastice. Înconjurat de colegi răutăcioși și ignorat de un tată veșnic îngândurat, copilul alunecă într-o buclă a singurătății și a nefericirii și astfel, plin de deznădejde, fură o carte ce pare obișnuită la prima vedere. Presat de vinovăție, își găsește alinarea între paginile acesteia, fiind cuprins de magia lumii nemaivăzute, Fantazia, și urmărind cu sufletul la gură lupta curajosului Atreiu împotriva Nimicului. Nimicul reprezintă, de fapt, incapacitatea oamenilor de a avea imaginație și de a visa.

Îmi place faptul că Bastian nu este un erou comun, obișnuit, frumos și neînfricat, ci un băiețel plinuț, care se teme de lumea înconjurătoare, dar a cărui sinceritate sufletească îl va ajuta să înțeleagă lecțiile de viață prin care povestea (întâmplător sau nu) îl poartă. Astfel, treptat, de la un simplu personaj, devine protagonistul cărții, eroul și salvatorul Fantaziei. Varietatea personajelor, a decorurilor și a situațiilor este fermecătoare. Este o poveste cu adevărat inteligentă, plină de înțelesuri ascunse cu măiestrie.

Am fost fascinată de misterioasa taină a Crăiesei Copile, dar totodată am rămas pe gânduri, deoarece fiecare făptură, bună sau rea, frumoasă sau urâtă, veselă sau serioasă, nechibzuită sau înțeleaptă, nu trăiește decât prin existența ei, a acestui personaj atât de interesant, un adult în trup de copil, ce tratează totul cu o simplitate șocantă, cu un echilibru desăvârșit.

Creatorul acestei lumi extraordinare refuză să ne ofere o explicație satisfăcătoare, o perspectivă a adevărului, deoarece magia pe care o strecoară în cuvintele enigmatice și imaginația nesfârșită, fără bariere, cu care reușește să făurească ținuturi noi și decoruri deosebite care ne conduc spre deznodământ, sunt poate suficiente pentru a scoate la lumină, deși mult prea târziu, că am fost trași pe sfoară din prima clipă când ne-a spus „Dar aceasta este o altă poveste pe care o vom istorisi altădată”.

În a doua parte a cărții sunt istorisite numeroase încercări, întrucât Bastian își acceptă egoismul, își întâlnește latura sa întunecată și înaintează într-o lume umbrită de dorințe. Emoțiile de deznădejde, frustrare, nedreptate, suspiciune, precum și superioritatea îl transformă pe protagonistul care suferă multiple schimbări de personalitate. Se dă o luptă între dorință și adevăr.

Am fost impresionată de modul neînțeles de desfășurare a faptelor în această lume surprinzătoare. Sunt nenumărate căi de acces în această lume nesfârșită, nenumărate moduri de a conviețui, dar am fost uimită în mod deosebit de un fenomen misterios, parcă fără înțeles și anume de sensul dorințelor și influența lor asupra lumii înconjurătoare. Tainicele dorințe scot la lumină ținuturi ce au existat dintotdeauna, dar care au fost descoperite în momentul în care ți-ai dorit cu adevărat acest lucru. Acest aspect misterios, plin de înțeles al cuvintelor, m-a fascinat și totodată mi-a trezit suspiciune și dorința de a dezvălui adevărul ce stă la baza acestei afirmații. De asemenea, tensiunile dintre Atreiu și Bastian mi-au trezit emoție. S-a dat o luptă impresionantă între inconștiența protagonistului și dorința curajosului Atreiu de a-i salva viața.

Cu toate acestea, în cele din urmă, Bastian este eroul ambelor lumi, este acel personaj slab, fără speranță, dar care este purtat de magia poveștilor și își descoperă adevăratul potențial și țel numai prin aventurile care i-au pus la încercare emoțiile, puterea fizică și sufletească, dar și voința.

Povestea fără sfârșit este o poveste în poveste, ce ne demonstrează că „Totul se repetă veșnic, ziua și noaptea, vara și iarna, lumea e goală și lipsită de orice sens. Totul se învârte într-un cerc. Ceea ce apare trebuie să dispară, ceea ce se naște trebuie să moară. Totul se compensează, binele și răul, prostia și înțelepciunea, frumusețea și urâțenia. Totul e searbăd. Nimic nu-i real. Nimic nu-i important.” Magia există cu adevărat, nimic nu se sfârșește, ci doar se schimbă. Iar viețile noastre sunt și ele povești fără sfârșit dacă păstrăm vie puterea miraculoasă a imaginației.


Raluca Bantu, clasa a V-a D

343 views